Cum să scrii despre nişte fluturi care nu există? Toată copilăria mi-a fost teamă de fluturii pe care-i vedeam seara strângndu-se în jurul felinarului, când mergeam la 2 Mai. Fluturii erau reali, înfricoşători şi... stăteau prost cu vederea. Nu degeaba îşi ardeau aripile şi cădeau pe pământ în chinuri groaznice. Mi-era frică să mă uit, mi-era frică să-i ating. Aşa vedeam lucrurile atunci.
Între timp, am învăţat o sumedenie de lucruri despre fluturi, ultimul fiind cum să mă apăr de o specie periculoasă - oamenii deghizaţi în fluturi. Fragilitatea lor e aparentă. Sunt foarte duri, sunt nişte carnivori. Se hrănesc cu carnea ta, privind-o îndelung şi gustând-o cât să le-ajungă de drum, întorcându-se pentru următorul festin. N-ai arme, nu te poţi împotrivi. Poţi scăpa doar dacă să-ţi alegi o deghizare. Eu am ales o plasă pentru fluturi. Culmea, nici de-asta nu le e frică, practic n-au scrupule. Se bizuie pe frumuseţea lor şi fac prăpăd în jur. Pentru că sunt frumoşi. Sunt foarte frumoşi.
