oboseală

Nu e prea târziu să îmi amintesc
De uşile transformate în poduri
În dimineţi de septembrie cuprinse de ape

Nu erai lângă mine
Încercam să recuperez pierderea
Sau poate absenţa
Cumva
Dar nu petrecându-mi viaţa
În aşteptare
Ăsta e un lux în oraşul dimineţilor
Fără mare
Şi m-am întors aici
În cabina mea de unde trimit
Unora şi altora semne
Înainte de înec
Sigur se va întâmpla asta
Pentru a renaşte
O moarte spală pe alta
Un alt obraz se îmbracă astăzi
În straiele lui tu

Şi oamenii cu ochii albaştri, în tricouri negre
Şi oamenii cu ochii căprui, în tricouri galbene
Dar ce e cu oamenii cu ochii albi, în învelişuri nesigure?

Aceştia încă nu s-au născut.