calatorul

Maine plec. Am ajuns la concluzia ca, daca nu pornesc la drum din cand in cand, simt ca ma destram, cum spune un prieten. O sa ma urc in tren si cu putin noroc voi ajunge in Veacul de singuratate al lui Marquez, acolo unde inca mai traieste Ursula Iguaran Buendia, unde exista stoluri de fluturi galbeni si unde marea, asa departe cum este, adaposteste fantoma unui galion spaniol.
Nu stiu ce tren voi alege. Nici macar nu stiu daca voi merge cu trenul sau daca voi face macar un pas in afara Bucurestiului. Nu asta conteaza. Conteaza calatoria (iar nu trip-ul, cum ar glumi unii; astfel de calatorii se fac in deplina constienta de sine).

Zilele sunt doar niste numere, e adevarat. Asezate unele dupa altele, intr-o ordine oarecare. Au si nume, ca sa nu simti ca te pierzi in interiorul timpului, un timp care isi seamana siesi pana la indentificare totala. De 4 zile ploua in Bucuresti, asa ca pot spune linistita: azi e luni.

In fiecare zi e luni, vorba lui Buendia.

Deci, putem incepe inca si inca o data.

Putem calatori oriunde, dupa pofta inimii.