cand "o dai in diverse"

Am momente si momente. Cand as vrea sa vorbesc mult, sa nu ma mai opreasca nimeni si nimic din ganduri. Sa nu mi se faca somn/foame/sete. Sa fie asa, ca o parere care te duce mai departe, spre un orizont unde nu ploua si oamenii nu se simt niciodata singuri. De cateva zile vorbesc mult, foarte mult. Nu stiu ce m-a apucat. Vorbesc cu oameni pe care nu-i cunosc atat de bine pe cat as vrea si descopar, cu uimire, ca e bine sa amani momentul cunoasterii in profunzime. Sa te bucuri un pic mai mult, sa colorezi momentul dupa cum vrei/ai chef, sa topai (!) in cautarea altor explicatii decat cele care-ti vin automat...

Am momente si momente. Acum as vrea doar sa-ntind mana si sa gasesc o alta mana, dincolo de intunericul din plina zi. Evident, toate astea sa nu se intample intr-un film de groaza si nici intr-o comedie ieftina. Gestul mi-ar da siguranta si nu doar atat. Mi-ar da ceva ce singuri, cum suntem deseori, nu putem obtine.