do you speak english?

După așa un weekend frumos și plin de sporrr, am avut aseară parte de o scenă haioasă, în Carrefour-ul de unde-mi fac cumpărăturile. Era aproape de ora închiderii și, fiind duminică, am sperat că înghesuiala nu va mai fi așa de mare.

Ei, aș! Ți-ai găsit!

Nu aveai loc să treci pe culoare, din cauza aglomerației de cărucioare, coșuri și mini-coșulețe. Și, evident, o grămadă de oameni, pe lângă ele. La etajul doi, la raftul de ceaiuri, două tinere (studente?) conversau în spaniolă, sfătuindu-se ce să (mai) cumpere. Una era blondă cu șuvițe și niște ochi foarte-foarte albaștri; zâmbea frumos și o aproba pe cealaltă - șatenă cu ochelari și nume biblic (Marta) - în aproape tot ce spunea. Văzând că stau mult să mă uit la ceaiuri, Marta m-a înrebat la un moment dat:
Do you speak english?
M-a mirat că nu avea deloc accent, vorbea o engleză perfectă.
I-am zis că da, și-atunci a început restul întrebărilor - ce ceaiuri sunt din România, ce ne recomanzi? etc.
Am făcut un gest larg, arătându-le raftul din fața noastră. Le-am spus la ce e bun ceaiul de mușețel, cel de mentă, cel de sunătoare și cel de tei. Ele voiau doar... ceai relaxant :).
Vorbind cu ele, mă simțeam ca un agent publicitar pentru România. Și totuși, n-a fost nimic ostentativ în conversația noastră. A fost util să văd realitatea și din perspectiva lor - două studente care călătoreau prin Europa și doreau să intre în "hora" autohtonă. Nu m-ar fi mirat dacă într-unul din rucsace aș fi găsit o carte despre Bucureștiul vechi (uitându-mă la ce-au cumpărat din Carrefour, pot spune că totuși aș fi exagerat, punând chiar Bucureștiul vechi în rucsacul lor; mai degrabă, ceva despre "Casa Republicii" - ca să fim în clișeu până la capăt).
M-am așezat la aceeași casă ca și ele, între noi fiind doar o pensionară coborâtă dintr-o piesă de teatru (în special pălăria pe care-o purta...). Și a început odiseea cardurilor - cu pin, fără pin? Casiera vorbea cu fetele în românește, ele ridicau din umeri și se uitau, amuzate, la mine, de parcă aș fi continuat să le traduc "din ochi" ce zicea casiera. A durat ceva până le-a luat banii (de pe card și cash), iar întârzierea asta l-a provocat pe tipul care aștepta în spatele meu - un familist cam încuiat, care le comenta pe fete de parcă erau venite cu KGB-ul...

Piesa de rezistență a cumpărăturilor fetelor? O frumusețe de sticlă de pălincă de Maramu. În rest - gumă de mestecat, bombonele, rujuri, bere (Timișoreana, Ursus), brânză, ceai de mușețel (hihihi!) și... cam atât. Colorate cumpărăturile, vesele fetele. Și cu mult simț al umorului.

Ceea ce vă doresc și vouă, în săptămâna care urmează :)