călătoria unui sentiment

Transformarea domnului Gray a fost doar călătoria unui sentiment din sine însuşi către sine şi înapoi. O partidă de volei la lumina lunii pline, dimineaţa devreme, când nu există martori. Dar un om nu e pretext pentru jocuri, nu-i aşa?
Uşurinţa cu domnul Gray jongla cu vârsta lui – când bătrân, când tânăr, apoi iar bătrân şi iar tânăr... era doar nuanţa perpetuu schimbătoare a unui joc pe care cineva-l juca în paralel, încercând să-şi explice inexplicabilul. Ceea ce scapă definiţiilor – jocului, în definitiv –, necunoscutul, rămâne acolo, dar nu e mister, e doar o apă adâncă de munte în care se reflectă cerul, fără alte suişuri şi coborâşuri. Înălţimile sunt răsturnate, personajul se retrage prin fiecare din ungherele prin care a intrat la început, continuându-şi transformarea din sentiment în resentiment, din resentiment în sentiment. Iar luna urcă pe cer, netulburată, oglindindu-se în lacul de munte.
Domnul Gray priveşte întrebător din colţul său de memorie: acum ce s-a mai întâmplat?