note uitate, sunete regăsite

Stătea la fereastră şi privea copiii care se jucau în curtea îngustă. Feţele luminate de soare se rotunjeau într-un zâmbet sau se închideau într-o grimasă. Se întâmpla să mai şi plângă, dacă se loveau.
Anotimpurile treceau. Era tot acolo, privea copiii care se jucau în curtea îngustă.
Nu vorbea niciodată cu ei. Era altă lume, plină de zgomote stranii. Ca într-un film dat pe repede înainte, ştia deja când vor plânge, când vor râde şi dacă se vor supăra.
Doar îşi păzea realitatea: filmul ei, aerul ei.