ticuri

Bănuiesc că fiecare prietenie are parte de o "coloană sonoră". Sunt amănunte - sonore sau imagistice - ce-ţi aduc aminte de persoana respectivă. Îi acorzi un "răftuleţ", îi dai o "păturică" şi-o înveleşti să-i fie (de) bine...
Până de curând, nu-mi plăcea s-ascult muzică italienească. Poate pentru că pe ea n-o asociasem cu nimic, cu nimeni. Mi se părea în general tristă, în particular patetică. Până într-o zi, când am ascultat-o cântată la chitară. Fără alte adăugiri: Adriano, Toto (Salvatore, cică), Laura etc. etc. etc. Şi hm... parcă suna altfel. "Muzica italienească" a încetat să mai fie un termen generic, a căpătat o adâncime aparte, adâncime care ţinea de emoţie. Dar eh, m-am pierdut în explicaţii... şi n-am explicat mai nimic :).
Sper să scap în curând de obişnuinţa de a face astfel de asocieri, chiar dacă uneori ies în câştig... Nu de alta, dar deraiez uşor când nu-i chiar musai..