atenţie!

De bună seamă, e un truism să spui că unii dintre noi au parte de mai multă atenţie decât merită. Sunt comentaţi, admiraţi, urmăriţi în fiecare zi a vieţii lor de parcă ar fi aleşi, însemnaţi de Dumnezeu cu un destin special. Unii chiar o merită, alţii nu. E un dat. M-aş opri la cei care nu merită, pentru că ei dau măsura destinului nostru special. Adică? Atenţia pentru ei ar trebui să fie atenţie pentru noi. Pentru că ne-o dorim, o potrivim la gâtul lor ca pe un talisman preţios, amanetând la infinit zilele care ne-ar putea fi altfel, până într-o dimineaţă în care ne trezim siguri, buimaci, scârbiţi, fără nimic. Şi-atunci ce se întâmplă? Ce se mai poate întâmpla?