cui îi e frică de "virginia woolf"?

Ce le lipsește oamenilor care comunică mai greu cu ceilalți?
Sunt, poate, prea reflexivi pentru a reuși să treacă de reflexivitatea asta și să se exteriorizeze?
Stând deunăzi la o bere cu o prietenă și vorbind despre ale noastre, mi-am dat seama că nu am mai purtat o conversație "adevărată" de multă vreme. Amândouă am avut senzația asta. Am discutat despre cărți, despre oameni, despre personaje trecute sau prezente, despre muncă. Nu subiectele erau cele care dădeau însemnătate conversației, ci deschiderea noastră una către alta. Nu știu să explic foarte bine, dar sunt convinsă că înțelegeți despre ce e vorba, ați trecut și voi prin asta. Vorbeam din suflet, nu căutam să ajungem nicăieri în mod special, ne bucuram de moment. Aceasta e comunicarea adevărată.
Cum se face, totuși, că în afară de momentele astea - de grație, le-aș zice - ne e greu să ne exteriorizăm, în ciuda faptului că niversul în care trăim e dens și plin de înțelesuri, am avea de unde să scoatem "material"? Poate tocmai asta e problema...
"Gândești prea mult, despici firul în patru aiurea! Fii mai spontană", îmi spunea cineva mai demult. Cine știe, poate o fi având dreptate :).