dependența de începuturi

E incredibil cât de ușor deschidem capitole noi, când cele vechi devin prea ușor de citit. Ni se întâmplă des și nu numai nouă. Vin și întreb, în condițiile astea: unde e constanța într-o atitudine, ce se întâmplă cu cele dragi, cu amănuntele care ne rețin atenția mai mult de-o clipă, cu jocurile în care investim poate mai mult suflet decât ar trebui?
Unii dintre noi sunt dependenți de începuturi. Nu pot duce un lucru până la capăt, tot încep altele, le duc până într-un punct, apoi le abandonează. Ce se întâmplă? Unde e spărtura din vas, ce se petrece pe distanța scurtă dintre problemă și rezolvarea ei rapidă, "benefică pentru toți cei implicați"?

Fir-ar să fie, aveam o idee, dar am pierdut-o.
Fir-ar să fie, iată alt început care bate la ușă.
Nu ți-am zis că citești un blog al dependențelor?

(va urma)