intravenos

De câteva zile mi-am găsit o nouă ocupaţie. M-am îngropat în ea, iar contactul cu lumea exterioară a devenit dureros şi confuz. Sunt grăbită şi prinsă în poveste, nu prea am timp de altceva, nu mă pot întrerupe. Odată cu schimbarea a venit o muzică stranie, mereu prezentă.
Îmi administrez intravenos, în doze de şoc, un alt aer. E sănătate curată. Sub un cer violet, mă uit la copacii bătrâni care-şi aduc frunzele în din-altă-lume-le ce mă înconjoară. Aş putea să mă pierd în culoarea asta. Întocmai ca domnul Gray, mă ascund în faldurile visului şi îmi imaginez.
Motivul? Superficialitatea revoltătoare a unora. Există voci care-i spun altfel: "a privi lucrurile simplu, fără nuanţe". Deşi la rândul lor se ocupă de "culori" şi de o formă sau alta de artă, oamenii ăştia nu pricep rostul nuanţelor sufleteşti. Miopia lor e cu atât mai enervantă, cu cât îţi refuză deschiderea porţilor pe care scrie cu litere de-o şchioapă "aşa sunt eu cu adevărat". Te vezi nevoit să-i ghiceşti, în timp ce ei îţi vând portrete alternative, construite după bunul plac, tocmai bune de aruncat la coş când ziua de azi e deja ziua de ieri. Nu pot fi şi nu sunt de acord cu asta, aşa că înlocuiesc fiecare nuanţă, fiecare lipsă care nu-mi place. Durează mult, e foarte dureros, dar deja e o chestiune de supravieţuire. Îmi rămâne să privesc cerul violet şi să mai iau o gură de aer. Dominoes.