picat din cer

Cum cobori din cer, dacă el se închide? Mai poţi s-o faci? De-acolo unde te-ai urcat fără să ai dreptul? Ţi l-ai acordat tu? Ok, bravo ţie.
Să presupunem că mi-am făcut rost de un alfabet pe care l-am învăţat pe de rost, care mi-a fost de folos toată viaţa şi pe care n-aş avea motive să-l abandonez. Dar iată că nu toată lumea e de acord cu asta, cu anumiţi oameni nu poţi vorbi cum vrei tu, ci cum vor ei. Aşa cum eu am ţinut la alfabetul meu, ţin şi ei la alfabetul lor. Dacă e nevoie, dacă e musai, se inventează o cale de mijloc - dai şi tu de la tine, dau şi ei de la ei şi toată lumea tace din gură şi scrie compunerea, vorba Alinei. Compunerea, adică alfabetul comun.
Happy end, nu-i aşa?
Ei bine, nu. Jocul/joaca se continuă.

Se continuă într-o tăcere în care se insinuează muzica precum un şarpe prin iarba înaltă. Ne privim, uitând unul de altul, uitându-ne unul către altul. Sesizezi diferenţa? Am învăţat să tac aşa pentru că mi s-a spus că e bine. Nu sunt de acord, dar nu am arme să intervin. Tăcerea e profundă, aproape doare. Cu un singur detaliu: de data asta ştiu că e o joacă. Ştiind că e o joacă, gustul ei dispare pe măsură ce mă adâncesc în ea...