Cel mai greu lucru pentru un copil, odată ce-a învăţat să vorbească, este să înveţe să tacă - atunci când trebuie şi cât trebuie. Unii oameni ajung la 50 de ani fără să ştie unde să pună punct, din cauză că părinţii, la vremea lor, nu le-au tras vreo două când deveneau enervanţi. Îşi păstrează şi-acum privirea uşor arogantă, iţindu-se obraznică peste ochelarii de vedere, când îi deranjezi. Astea-s tăcerile demonstrative. Ei, de fapt, nu tac niciodată. Trebuie să se mărturisească, să se împărtăşească de la cine ştie ce izvor secret, ca să poată pune capul pe pernă, mulţumiţi cu ei înşişi: s-a mai terminat o zi, să vezi cea de mâine cum va fi! Unii nici n-o apucă. Mor în somn, liniştiţi, neştiuţi nici măcar de cele care dorm alături de ei, convinse că şi mâine e o zi.
Oare?
3 aprilie 2008
ştii să taci, deci ştii ce faci
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
2 comentarii:
Irina, blogul incepe sa se incarce foarte greu. Incearca sa modifici numarul de texte care se afiseaza pe o pagina, trebuie sa existe o optiune pe acolo. Tin minte ca atunci cand aveam un blogspot exista varianta sa asezi intr-o pagina cate texte doresti. Sper ca nu este o chestiune premeditata.
Buna ziua si tie, "next"-ule! Am remediat situatia, acum se incarca mai usor :) Lectura placuta!
Trimiteți un comentariu