fields of gold

De curând am primit un telefon de la o prietenă. Era pe malul mării, mi-a "dat-o la telefon" pe bătrâna doamnă înspumată. Singură, pe țărm, mi-aș fi dorit, ascultând-o, să urc în primul tren și să ajung lângă ea. Dar n-am făcut-o, am rămas în camera mea plină de umbre și lumini, străjuită de doi tei bătrâni.
Azi e din nou vineri. Pentru prima oară, pe anul ăsta, m-a apucat dorul de ducă. Aș pleca chiar acum, dacă pe biletul de drum s-ar zări vreo urmă de mare. Cât de vagă.
La mare e foarte frumos, în luna mai. Culorile și zgomotul mării, florile sălbatice de pe faleză, auriul dimineții și răcoarea care durează până spre prânz.
Mi-e dor de marea mea, mi-e dor de tot ce-mi amintesc, dar nu pot respira.