semnături

A venit primăvaraaaaaaaaaaaaaaaaaaa! spunea Alina în comentariul la postarea anterioară. A trecut atâta timp de când nu am mai înscris nimic aici, că nici nu mai ştiu exact CE E primăvara. A, da, anotimpul acela cu multe flori şi parfumuri, anotimpul noilor începuturi. Schimbi locul, schimbi norocul, cum se spune.

Am luat din biblioteca lui o carte semnată cu alte nume decât m-aş fi aşteptat. Am răsfoit-o, aş fi vrut să o citesc, dar numele acelea erau ca o barieră în calea literelor, cuvintelor şi frazelor din ea. N-am mai iubit-o, am parcat-o pe un raft din bibliotecă şi-o voi da înapoi cu prima ocazie.

Nu ştiu de ce mă încăpăţânez să văd în ferestre nişte deschideri şi în uşile încuiate nişte închideri pe care nici eu şi nici toată lumea care mă cunoaşte nu le-ar considera altfel.

Acel perete, de care mă lovesc zi de zi, are duritatea unui beton armat, însă în aparenţă. Sub el, colcăie toate fricile şi pretextele noastre de zi cu zi. Ne e prea frică să trăim singuri, însă suntem foarte curajoşi, când e vorba de vieţi duble. Între timp, noi nu existăm nicăieri.

Unde suntem, de fapt?