19 mai 2009

Luni noapte, ora 2. Mă sună Andrei: am avut un accident, nu vrei să vii cu mine la spital? Nu vreau să merg singur.
Luni noapte, ora 4. Fac cunoştinţă cu Angela. Zaharia. Fostă. Din tot ce a fost, nu i-a mai rămas decât o pungă galbenă, cu câteva nimicuri, printre care străluceşte ireal o carte de rugăciuni boţită. E ziua ei, alerg să-i iau ce-şi doreşte şi... ce-mi doresc eu pentru ea: o floare, un boboc rozaliu abia deschis.
Luni noapte, ora 6. S-a făcut ziuă. Mă dor oasele, plămânii şi ochii. Stau cu Andrei şi Angela de câteva ore, în camera de aşteptare de la Urgenţă, şi ascult poveşti. Noaptea s-a întins ca o plasă peste noi şi a făcut o minune: nu mai suntem singuri. Peste câteva ore, Rada şi Dara, stăpână şi pisică, ne vor deschide uşa casei lor şi uşa lumii, ca să îmi întărească spusele.