Îndărătul paşilor lui sonori se întindea o istorie fără date, recuperabilă însă din măruntaiele internetului. Trebuia numai un clic de mouse. Câţi dintre noi sunt atât de aproape? Şi totuşi, nu locuia acolo. Şi nici măcar nu asta era ideea. Aveam un suflet în suflet care, din când în când, urla de foame. Mă dădeam deoparte şi-l lăsam pe el – victima la îndemână – să îl hrănească. Era bine, era rău? Aş fi murit demult, dacă îl lăsam să se hrănească numai cu mine.
30 ianuarie 2006
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu