Victorie? E ora 05.22. Viaţa mea, frumos împachetată, este gata să pornească din nou la drum. Încotro? Oraşul ăsta e complet străin, chiar şi la un an de la aterizare. Mă simt ca Saint Exupery, mai puţin avionul. Micul Prinţ nu mai are vise? Micul Prinţ a trecut de vârsta mirării? Dar UNDE e Micul Prinţ? Zorii ameninţă amorţiţi, toţi iubiţii şi urâţii mei dorm... La ora asta, până şi ratarea are alt gust.
Îţi vorbeam deunăzi de singurătate, de perplexitatea pe care o încerci în faţa absolutei, definitivei singurătăţi. Aşa mă simt eu acum. Anonimă şi vastă, asta este singurătatea mea. Literele se aşează cu greu una după alta... Nu pot să dorm, setările s-au dat peste cap în computer.
Simt că vine vara - şi ce dacă? Am ieşit în creierii nopţii să simt oraşul şi am apucat să ajung numai până la colţul vieţii. Viaţa cea care nu-ţi oferă nimic, dacă nu eşti tu pregătit să furi. Să minţi. Să-i încaleci pe ceilalţi, să le vâri bocancul în gură şi să spui: na, înghite, mai am o gramadă, mai vrei? Deşi eziţi, deşi ştii că o să te doară al dracului, spui da. E şi masochismul o formă de extaz.
O pasăre se încăpăţânează să cânte în apropiere. Sunetul mi-e familiar, dar n-am ştiut niciodată cum se numeşte pasărea. La fel şi cu certitudinile. Nici n-ai nevoie să ştii cum se numesc, dacă îţi ajunge că există.
Victorie? Îmi contemplu viaţa împachetată şi-mi vine să strig: nu asta e viaţa mea! Nu aici, nu acum, nu aşa. Şi totuşi nu reuşesc să mă sustrag. Asta este, nu e nici un rest pe nicăieri. Drumurile de noroi s-au uscat, plaja este nesfârşită în faţa ta. Păşeşte înainte, nici ţipenie pe aici, eşti la tine acasă, o casă care nu există... Sfera şi Alien la un loc, în cea mai mare comedie a ultimei săptâmâni. Te crezi mai bătrân de atât? Revino-ţi, nimeni nu e mai bătrân decât ultima amintire pe care ceilalţi - mereu alţii - o au despre el. O zi, o oră, o secundă. Sau deloc. Se poate şi aşa. Deşi trăieşti bine merci, nimeni nu-ţi face plăcerea de a-şi aminti de tine. Şi-atunci strigi tu: Băi, caraliciule, sunt şi eu pe aici! Seriooos? Iată o mare noutate!
Îţi vorbeam deunăzi de singurătate, de perplexitatea pe care o încerci în faţa absolutei, definitivei singurătăţi. Aşa mă simt eu acum. Anonimă şi vastă, asta este singurătatea mea. Literele se aşează cu greu una după alta... Nu pot să dorm, setările s-au dat peste cap în computer.
Simt că vine vara - şi ce dacă? Am ieşit în creierii nopţii să simt oraşul şi am apucat să ajung numai până la colţul vieţii. Viaţa cea care nu-ţi oferă nimic, dacă nu eşti tu pregătit să furi. Să minţi. Să-i încaleci pe ceilalţi, să le vâri bocancul în gură şi să spui: na, înghite, mai am o gramadă, mai vrei? Deşi eziţi, deşi ştii că o să te doară al dracului, spui da. E şi masochismul o formă de extaz.
O pasăre se încăpăţânează să cânte în apropiere. Sunetul mi-e familiar, dar n-am ştiut niciodată cum se numeşte pasărea. La fel şi cu certitudinile. Nici n-ai nevoie să ştii cum se numesc, dacă îţi ajunge că există.
Victorie? Îmi contemplu viaţa împachetată şi-mi vine să strig: nu asta e viaţa mea! Nu aici, nu acum, nu aşa. Şi totuşi nu reuşesc să mă sustrag. Asta este, nu e nici un rest pe nicăieri. Drumurile de noroi s-au uscat, plaja este nesfârşită în faţa ta. Păşeşte înainte, nici ţipenie pe aici, eşti la tine acasă, o casă care nu există... Sfera şi Alien la un loc, în cea mai mare comedie a ultimei săptâmâni. Te crezi mai bătrân de atât? Revino-ţi, nimeni nu e mai bătrân decât ultima amintire pe care ceilalţi - mereu alţii - o au despre el. O zi, o oră, o secundă. Sau deloc. Se poate şi aşa. Deşi trăieşti bine merci, nimeni nu-ţi face plăcerea de a-şi aminti de tine. Şi-atunci strigi tu: Băi, caraliciule, sunt şi eu pe aici! Seriooos? Iată o mare noutate!
Un comentariu:
Place tare mult la mine bukatzik asta! :D
Cred ca te-ai copt, fata moshului!
Cu respect,
Moshu!
Trimiteți un comentariu