îngerul

Ne adăpostim aici. Atât ne-a mai rămas. Închidem ferestrele, închidem porţile, interzicem lumina. Îngerul trist ne zâmbeşte căznit de la capătul dimineţii trecute. Din rănile lui ne îndulcim tristeţea. Cât va mai stărui printre noi nimeni nu ştie. De aceea e bine să-l arestăm acum. Să ne bucurăm de o ultimă privire albastră, abundentă. În acest amurg, nu în altul. Nici măcar pe planeta asta, ci pe alta. Un pământ pe potriva viselor noastre şi a poftei noastre de absolut.
Lumina, Maestre!
Şi porţile!
Adio!