grafitti

Îngerul a tăcut. Un pumn în gură a fost de ajuns. Să nu crezi că nu am auzit geamătul. Ne învârtim printre aceeaşi veşnici, ţi-aş spune, dacă n-aş şti că ştii deja. N-ai cum să nu fi aflat, tu le ştii pe toate. Linia de demarcaţie dintre realitate şi vis e atât de fină... Avem de-a face cu două vieţi, cu două realităţi contopindu-se în una, două jumătăţi ale aceluiaşi întreg care se încăpăţânează să rămână împreună. Pur şi simplu. Ziua respir un aer, noaptea un altul.

Recuperez numai fărâme şi-aş vrea uneori să scap din strânsoare, deşi ştiu că această scăpare ar însemna, în acelaşi timp, şi o moarte. Un altfel de moarte.

Aş împărţi cu tine lumea, de n-aş şti că ea înseamnă atât de puţin pentru tine. Pentru tine, numele încep cu A. Pentru mine, încep cu fiecare literă a alfabetului sensibil, câtă vreme nu există un început şi un sfârşit. De aceea scriem. Dacă ar exista, viaţa ar fi mult mai simplă. Aşa, mă contemplu prinsă între o realitate şi următoarea, pândind răsăritul, pândind ceea ce a încetat să fie al meu...

- dă-mi te rog elasticul înapoi...

cam din zona asta vin certitudinile noastre,
din zona gesturilor amintite, dar niciodată grăite...

ţi-am dat revista greşită, am îmbolnăvit pe altcineva de cancer?
te rog să mă scuzi, despre asta nu se vorbeşte
muncim ca idioţii pentru nişte cuvinte în plus
zâmbetele indiscrete ajung singura plată rezonabilă
singurul plasture bun pentru suflet
unicul moft absolut

un lucru îţi spun: nu-ţi imagina munţi acolo unde nu sunt
ce aştepţi?
pragul fără număr al disperării care să te zguduie
eşti la uşa mea, ai poposit aici de multă vreme şi aici stai
unu, doi, trei, patru....

între toţi soldaţii nedumeririi
nedumieririi
şi soarele ăsta electric percutant şi debil
peste orice

orele mici ale dimineţii
se hrănesc la sânul mirărilor mele
realizez distanţa şi numai frică nu-mi e
de ce?
de cine să-mi fie frică?
numai eu sunt pe aici la ora asta
numai eu mai respir
amintindu-te

semnul de carte în vastitatea atâtor universuri pierdute
culegem în sens invers toate înţelesurile întorcându-ne la susrsă
ce vrei de la mine?

oferta sprite – 3 la 10.000
deşi nu câştig niciodată nimic
tocmai, zise el,
tocmai pentru a vă bucura voi
am scandal cu taică-meu dacă nu-i iau
un tichet către demenţa amăruie
te mai îndoieşti că aşa stau lucrurile?

dezordinea absolută ca voce a ordinii
eram aici mai mulţi şi ne-am hotărât să rămânem
cât ne poate costa? o pagină de politic pe zi?

şi de ce mă uit întotdeauna la dreapta
peste dreapta, în loc de în sus?
pentru că îmi plac oamenii peste măsură de înalţi
mult mai înalţi decât mine şi totodată mult mai scunzi
cei care se oftică simţindu-se în vizită
în propriul lor vis avortat pe hârtie
sau pe vreo rămăşiţă de celuloid

doar o glumă în plus

de unde ştii toate astea?

am amorţit

noapte bună vouă de pe boţul de lună
noapte bună tuturor rataţilor
care beau Sprite în loc să încurce lumea cu întrebări

poate şi-au pus toate întrebările de care aveau nevoie
şi eu doar curăţ în urma lor cu religiozitatea unui răpus
de propriile arme

am de strâns 2000 de euro până în vară
îmi rămâne să şi cred în ce fac?
în cişmelei 16 colţ cu paradisul
mă fut în lumea voastră perfectă
nu am nevoie de mai mult

nu am nevoie decât de cuvintele astea
o dată pe lună, o dată mai mult

goodnight irene, goodnight irene
noapte bună şi învaţă să crezi
şi în alte închipuiri

întunericul acela care te aşteaptă la câţiva kilometri
beatitudinea şi gestul renunţării
întoarce-te acasă printre ai tăi
deşi acolo n-a mai rămas nimic din ce îţi aminteşti

acolo te aşteaptă cele cunoscute şi încă altele
pictorul şi pânzele lui absolute,
momentul zero al trezirii către care te întorci
pentru că de acolo te hrăneşti

din neîntâmplabil

şi orele voastre curg indiferente către un altfel de trecut
eşti sigur că încă miroase a mare că mai dansezi cu el
că vă mai aflaţi pe aceeaşi planetă?

n-aş băga mâna în foc nici măcar pentru un prieten
prietenul ACELA

să fie oare el?
sau eu?