privirea lui aproape îmi adoarme pe umăr. cu ultimele puteri, într-o risipă regală, prinde un zâmbet şi îl aşterne între noi. mă cufund într-o secundă de linişte, iar el pluteşte mai departe, în nacela lui azurie, peste întinderea oceanului vecin.
ce dans fragil este în_trecerea noastră!
şi o însingurare molcomă, dulce-amăruie,
în smaraldul mării
din care regretul încă nu s-a născut...
dar nu, nu se va întâmpla acum.
printre rămăşiţele zilei,
încă îmi spune la revederede parcă ne-am fi cunoscut.
cândva, demult.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu