o întâmplare fericită

Era ca o întâmplare fericită.
Ne trezeam dimineaţa devreme, uneori ne permiteam să ne gândim a doua oară înainte de a ne ridica din vis.
Se deschideau deasupra noastră toate ferestrele lumii, ca nişte pestriţe bilete spre paradis.
Rareori se întâmpla să dea greş.
Ne loveam, dar nu ne durea.
Ne aminteam, dar nu ne păsa.
Şi şah.
ŞAH.
Un pas înainte, un pas înapoi.
Acesta este jocul aparenţelor.
Iar astăzi mă îmbăiez în verdele tău şi păstrez în coşul pieptului o inimă ciudat de copilăroasă, care-şi orientează dealurile şi delirurile după soare. Şi niciodată nu-i e teamă să o spună.
Mecanismul e simplu.
Puntea din faţa mea se prăbuşeşte totuşi când păşesc pe ea.
Este o Maya mai tare decât maya, o iluzie, o ironie.
Condu-mă în ea.
Te rog.