naufragiaţii

am ajuns prea târziu pe ţărmul ăsta,
s-au închis porţile către cuvinte,
s-a spus tot ce era de spus,
s-a zâmbit tot ce era de zâmbit
şi s-a trecut mai departe.

sunt atâtea amănunte pe care vreau să le îngrop,
dar nu am un mormânt pe măsura lor
pe ţărmul ăsta blestemat şi inutil.

pe tine aş vrea să te îngrop,
pentru că ai mâinile murdare de sânge
de parcă ai fi naufragiat la marginea visului străin
de ţinuturile unde mergi la vânătoare,
pe care le desenai împrumutându-mi din sânge
şi ţi-ai julit palmele, ţi-ai rupt hainele,
dar nu ai uitat să plângi.

pe mine aş vrea să mă îngrop,
pentru că am mâinile murdare de sânge
de parcă aş fi naufragiat la marginea visului străin
de ţinuturile unde merg la vânătoare,
pe care le desenam împrumutându-ţi din sânge
şi mi-am julit palmele, mi-am rupt hainele,
dar nu am uitat să plâng.

de aceea
ar trebui să ne îngropăm unul pe altul
– desen ratat în desen ratat, carne în carne şi sânge în sânge –
până la ultima noapte, ultimul bocet, ultimul scâncet
şi să părăsim ţărmul acesta blestemat,
să îl pregătim pentru următorii naufragiaţi
cei care se vor naşte mâine