străinul care desena

abia după ce am murit încerci să mă desenezi
să recuperezi din memorie cenuşa mea
şi mă îmbraci cu hainele altei femei:
îmi conturezi alţi ochi, alte mâini şi alt zâmbet
te joci în părul meu, schiţând un descântec
mă îmbăiezi în lumina de la capătul lumii
apoi mă naşti într-o culoare fantastică
îmi ştergi lacrimile şi mă înveţi să uit
trecerea cărnii tale prin carnea mea

ştiu cum se controlează absenţa
am călătorit într-acolo în altă epocă

dar fii tu bărbatul care îşi renaşte femeia
din nisipul stelar!

căci m-ai desenat aşa cum nu mă iubeşti, dar ai vrea să iubeşti
m-ai desenat aşa cum nu mă cunoşti, dar ai vrea să cunoşti
ai cartografiat până şi ungherele inimii
unde nu ai ajuns niciodată – cum de le ştiai?

fără îndoială,
într-o bună zi îi vom descoperi
pe cei care am fost înainte de a ajunge aici
şi atunci, numai atunci
vom învăţa să copilărim cu adevărat.