oblivion

Nu sunt un mare fan al jocurilor pe computer. In adolescenta am jucat ce "era la moda": Caesar III si Pharaon. Fratele meu, mai rabdator din fire, a continuat cu Age of Empires si ce-a urmat dupa. Le-am uitat numele. Pasionata fiind de istorie, am jucat jocurile respective cu "approach"-ul unui cunoscator (hehe, diletant, de fapt), m-am "teleportat" in epoca respectiva. Lasam peste noapte computerul deschis, ca sa "adun resurse". Traiam in joc, respiram acolo. Am si folosit cheat-uri, ca sa-l termin mai repede - o scurtatura nevinovata, ca sa ajung Cezar (sic!).
Apoi le-am abandonat.
Au trecut ceva ani de zile pana am cunoscut niste "copii mari" pasionati de jocuri. Limbajul lor e altul, dar reactiile sunt aceleasi. Nici nu-si mai amintesc de jocurile pe care le jucam acum 10 ani, au cu totul alt "bestiar": WarCraft (Warcaft, cum zic unii din ei), StarCraft (inca nu stiu toate diferentele dintre ele si nici nu am gasit pe cineva sa mi le explice), FinalFantasy, Stalker, Oblivion etc.

... Si m-am oprit la ultimul. S-a intamplat ca si in cazul filmelor, pe care le aleg pentru ca-mi place titlul (alegere cat se poate de subiectiva si de riscanta, dupa cum am avut ocazia sa observ). Si, desi as fi vrut sa-l joc, m-am tinut departe de tentatie. Nu mi-am explicat de ce, am luat-o ca atare. Pentru ca urmeaza tot uitarea? Tot ce se poate...

Sunt alte forme de drog mult mai eficiente. De pilda, muzica. Apropo de muzica, nu stiu cata lume stie ca Astor Piazzola are o piesa care se numeste exact asa. Oblivion.