tu , eu & biblioteca

O vorba din popor (!) spune ca barbatilor, atunci cand le arati cu degetul o realitate (prea putin conteaza forma/dimensiunea/greutatea ei), li se face frica. Desigur, depinde la ce barbati te uiti, pe care din ei ii rogi sa se uite, la randu-le, si, nu in ultimul rand, ce-ti doresti sa vezi impreuna cu ei.

(...)

Ai venit printre ultimii. Lumea s-a adunat deja in sala, se fac glume, se poarta aripi de inger in cinstea sarbatoritului (sarbatoritilor? ca-s doi, dar unul s-a pierdut pe drum...). Bem bere, ciocnim in sanatatea.... (?!), radem homeric. Colegii, insirati de-a lungul celor patru pereti ai incaperii, zambesc protocolar. Inca nu au baut destul. Te apleci spre naveta, alegi o bere si ti-o deschizi cu bricheta (Ursus, in carcasa de Bergenbier! sa tot fie!), apoi dai noroc cu cei in cauza (32 si 24, dupa cum ni s-a zis...). Cu gesturi largi, calme, cuprinzi din priviri lumea din jur, te lasi mangaiat la randul tau. Nimeni nu-ti acorda mai mult de doua secunde, iar tu le urmezi exemplul. "Mai incolo", zici tu. Iar ei sunt de acord. Cine sa te contrazica, daca nimeni nu observa ca existi?

Am mai vorbit despre asta. Am mai vorbit despre independenta, tacere, liber arbitru, femei care te ingenuncheaza pentru ca le permiti, barbati care te ironizeaza pentru ca le permiti. In universul asta, alb si negru, asa cum m-ai obisnuit, prea putine lucruri/amanunte isi permit sa aiba nuante. Inclusiv reflectarea imaginilor noastre, pe fereastra usor confuza a salii de sedinte unde se tine sindrofia.

Ai deschis o bere, ai deschis-o si pe a doua. Stii ca te vei opri dupa ce-o vei duce la capat, dar oare eu pot sa ma opresc? In seara asta ma fac praf si nici macar nu mi-am propus chestia asta. O sa sun, desigur, cativa prieteni. Ma vor auzi de departe, se vor minuna, curios?, de vocea mea usor nesigura, indepartata. Ei nu vor sti ca in orasul asta fara repere o singura dusca de bere, una singura, iti poate da toate reperele de care ai nevoie, cu conditia sa crezi. Stiu, e greu, e mai greu decat o integrala in clasa a IX-a. E mai greu decat orice-ai incercat pana acum, orice kilometru inotat... fara a sti sa inoti.
Banuiesc ca asta e ideea, de fapt - sa poti face pasii ca si cum ar fi primii, din viata ta. Sa nu te lasi pacalit de atmosfera, de caldura, de culori, de adancimea aparenta a unor sentimente care, in lumina de maine, vor aparea mult mai superficiale. De ce? Pentru ca nu vei mai fi pregatit. Pentru ca nu voi mai fi acolo.

... Langa biblioteca de care te sprijini, aruncand priviri mioape in stanga si-n dreapta, masurandu-ti puterile cu primul neavenit. E bine sa te compari cu ceilalti, spuneai odata. De ce? Ca sa nu iti dai seama cat de departe esti de tine insuti? Te contrazic, nu e bine sa te compari cu altii, ci doar cu tine... It's all over now, spunea Bob Dylan intr-un cantec de-acum vreo 40 de ani, perfect valabil si-n ziua de azi. Si tot el spunea: Don't think twice, it's alright! Asaza-te pe picioarele tale, indreapta-te si priveste inainte, dincolo de ferestrele mioape ale realitatii. Nu se stie pe cine vei vedea acolo, ce forte se vor dezlantui. Cineva isi va râde de tine, e foarte posibil. Dar cineva va plânge pentru tine, e la fel de posibil. Pe cine vei auzi, mai intâi? Conteaza?

Mai tarziu, mai tarziu... spuse ingerul cu ochi de serafim.
Niciodata n-am crezut in ingeri, cu atat mai putin acum. Mi se par obsceni.

N-am incetat sa fiu cea care te cheama, de pe marginea acelei biblioteci hilare. Vorba lui Lennon: a dream you dream alone is just a dream, a dream we dream together is reality. Era tot un exaltat, ca si mine. Poate de aceea il iubesc asa de mult. E un sentiment pe care timpul nu are cum sa-l schimbe.

Tu, eu si biblioteca. Eu, de o parte a mesei, urmarind cu atentie toate miscarile din camera. Tu, de partea cealalta, sorbind din bere fara graba, fara sa scoti un sunet. Mai devreme ti-au "atribuit" aripile de inger, pe care le-ai purtat fara sa cracnesti, in hohotele iserizate ale colegilor. Stiu ca nu ti-a placut asta, dar nu am cum sa te ajut. Te ineci singur, de data asta, in nepasare, in cliseu. Mâna pe care as fi vrut sa ti-o intind, precum altii mi-au intins-o mie, intarzie. Nici nu stiu unde voi ajunge, in seara asta. Acasa e prea simplu.

Tu, eu si biblioteca. Tu, eu & orasul perfect al lui Borges.
In tacere, pe nesimtite, pe ascuns. Asa cum sade bine oricarei inchipuiri.

Cu toate astea, in seara asta ne-am facut auziti.
Nu stiu cine ne-a si ascultat.