suspensie

Eram pe terasa, vorbeam la telefon. Deasupra mea, luna desena contururi nesigure pe cer. Vocea de la celalalt capat al firului era asa cum mi-o aminteam, eu insami sunam asa cum imi aminteam. Nimic neobisnuit, doar schimburi de amabilitati. Ma simteam ca si cum, din intunericul intim al celor doua vieti paralele, s-ar fi nascut un fir comun, un fir care dadea sens. Si ma indruma, incet dar sigur, catre o rezolvare convenabila. Catre acasa.
Totusi, nu-mi spunea prea multe visul asta. Cocheta cu departarea, pe sub mustati. Râdea a nesfarsire, pe seama distantei. Ma surprindea cu ochii pe fereastra, ca de atatea ori, in ultimele zile, pandind secunda. Fara indoiala, eram fericita.

Vorbeam la telefon. Visele nu costa, pentru ca zboara. Se teleporteaza de la un om la celalalt, ca in Star Trek. Nu spun "mai tarziu", nu te amana. Pur si simplu, sunt.

Tu unde esti?