Am găsit o cutie frumos împachetată, uitată pe caldarâm.
Mi-a atras atenția ambalajul portocaliu.
Am luat-o, m-am uitat la ea cu atenție.
A trebuit s-o desfac, să văd ce conține.
Nu era nimic în ea.
Doar aer, un aer parfumat, roșcat, melancolic.
Aerul pe care-l respiri dimineața, când deschizi ochii și încerci să-ți dai seama unde te afli...
2 comentarii:
Mmm...ce fain... Oare s-o fi intamplat in aceeasi perioada cand am scris in carnetelul tau despre "aerul ca o cutie frumos ambalata"? :) Vreau sa zic...minunile au un ritm al lor, cateodata hiberneaza, alta data simt ca a dat caldura si incep sa se manifeste? N-ai si tu zile cand toate se leaga intre ele, evenimentele din timp ce dormi cu cele de pe strada,de-ale oamenilor, de exemplu?
Ai intuit corect, textul e intr-adevar "geaman" cu cel scris de tine in carnetelul meu. Minunile au un ritm al lor, dar trebuie sa-l adopti si tu. Daca incerci sa-l fortezi, minunile se vor indeparta de tine. Cam la fel si cu oamenii :).
Cat despre evenimentele care se leaga intre ele... mai putin, in perioada asta. As vrea sa ma leg eu de mine si sa nu-mi mai dau drumul. In felul asta, poate si aerul din cutie s-ar materializa in ceva. Sau nu :) Ar ramane acelasi aer parfumat si melancolic, de care ziceam...
:*
Trimiteți un comentariu