podurile din ţara Nicăieri

Iarăşi o noapte nedormită, a doua din săptămâna asta. N-am stat la discuţii filosofice, pur şi simplu n-am putut dormi. Insomnia îmi provoacă un disconfort teribil, pentru că mă simt blocată în timp. Trebuie să se facă lumină ca să pot închide ochii. Ceea ce e foarte trist, când peste maxim două ore trebuie să fiu la birou.

Când nu pot dormi, mă simt ca şi cum aş fi pe un pod, în ţara Nicăieri. Nu sunt nici aici, nici acolo. Oboseala e atât de pronunţată, încât oasele îşi pierd consistenţa. Nu credeam să trec vreodată prin aşa ceva, dar iată că niciodată nu e târziu.

Diseară o să-mi fac un ceai ca să păcălesc inamicul... :)