frâna de mână

Se foloseşte de obicei la maşini. Dar nu numai. Am observat că se foloseşte şi-n cazul oamenilor, când le arzi una şi tragi frâna. Cine ştie, poate se trezesc? Dacă nu, pot să doarmă în continuare. Nu-i foarte interesantă trezia lor, nu prea au ce să-ţi zică. Când vorbesc, mai mult dau înconjur situaţiei, clipind timid şi întrebându-se din ochi dacă au dreptate...
Ei... fir-ar să fie, aşa nu mai merge! Trebuie, zic, reacţionat în consecinţă!
Pune mâna pe telefon, sună. Sună. Tăcere la celălalt capăt. Nu-i nimic, va veni o zi care va vorbi destul. Întotdeauna vine, chiar şi când n-o mai chemi. E ca o calamitate pe care ţi-o doreşti, dar pe care-o şi blestemi. Cu acelaşi patos.
Hm... Şi când răspunde, ziua nu se poate limita doar la atât. Trebuie să râdă, să gesticuleze, să te invadeze cu 1001 de nimicuri, să te încânte. Şi tu fugi, fugi de ea şi după ea ca un disperat. Ai nevoie de soarele ăsta negru, aşa cum e el. Dacă n-ar fi, ar fi mereu noapte. Şi tu nu iubeşti noaptea. N-ai cum...