monologul

Din colţul său de zi, domnul Gray era încântat de realizare: reuşise să dea ceasul înapoi cu 20 de ani. Se păstra acolo, cu motanul ţinându-i companie, deşi acesta nici măcar nu se născuse pe vremea aia. Era un companion al stărilor domnului Gray, unul important. Fără motan s-ar fi simţit pierdut. Cine să-l mai mângâie?
Exersa în faţa oglinzii: v-arăt eu vouă! Vreţi să vedeţi ce-nseamnă să faci atletism sufletesc?! Poftim, atletism sufletesc! Se începe cu neutralizarea sentimentelor prin multe exerciţii grupate şi eşuate, se trece la antrenarea organelor pentru a nu mai simţi durerea, după care… leapşa, o dai altora şi o primeşti înapoi. Înveţi şi pe alţii cum să vâslească, să fie vâslitori (sic!) fără să îi doară. Îţi vor mulţumi că trec prin viaţă simţind numai plăcerea. Vezi cum se învârte roata? Priveşte-o, priveşte-o bine. Nu-i o roată, de fapt e o ruletă. Următorul număr care iese eşti chiar tu. Nu, nu e câştigător, iese din joc. Te doare? Evident că nu! Doar ţi-am fost profesor!