A ajuns până la mine. Prelung şi teribil, a dărâmat totul în jur. Am simţit atunci cum se întâlnesc oamenii fără a se întâlni, cum se vinde omul-plasture la orice colţ de stradă, doar că poartă de fiecare dată alt nume şi te face să râzi, prima dată când îl vezi, ca să ajungi să plângi, la final.
Am încercat să pricep ce-i cu toată tristeţea acestui urlet, dar nu i-am acordat prea mult timp. Tristeţile altora nu ne interesează...
13 aprilie 2008
lion's roar
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu