răsăritul (VII)

Îmi place să pun lucrurile într-o ordine care să aibă un sens. Nu am făcut excepţie nici de data asta, chiar dacă răsăritul a fost în altă parte... Într-o cameră mică de cabană de munte, plină de cărţi, cu două paturi pe stânga şi pe dreapta, paturi de copii cu aşternuturi colorate, vesele. Soarele abia de-a intrat acolo, când m-am trezit şi-am citit dojenile pe telefonul mobil - cineva îmi atrăgea atenţia că greşisem etc. Brusc, se făcuse întuneric beznă la ora 9 dimineaţa. Am închis ochii şi-am tras adânc aer în piept: Nu se poate, asta NU E viaţa mea! Chemaţi răsăritul!