oameni şi şoareci

Ce trist trebuie să fie când ajungi sclavul obişnuinţei! Asta-i concluzia la care-am ajuns azi, după o zi de pauză de la lume: am scris toată ziua, am recuperat timpul pierdut. Dar ce-nseamnă timp pierdut, ce înseamnă timp câştigat? Să încerc o explicaţie...

Aseară, în timpul concertului din Suburbia ("Urbanblast 3" cu Luna Amară şi Kumm), am ieşit un pic cu Alina să ne aerisim, ne săturasem de fum/căldură/zgomot. Am mers să-i mai vedem şoarecii din vitrina pet-shop-ului de pe Smârdan, pe lângă care trecusem cu vreo două ore în urmă. I-am găsit în aceleaşi poziţii: unii dormeau, alţii mâncau, alţii se ciondăneau. Numai unul - mic cât un deget şi cu o coadă de două ori cât el - se agita de unul singur, se agita atât de tare, sărind şi învârtindu-se în jurul cozii, c-ai fi zis că a luat Extasy. Am râs, ne-am amuzat, l-am studiat îndelung. Nu părea deloc normal, chiar şi din punct de vedere şoricesc. M-am gândit atunci că avem şi noi momente în care ne asemănăm cu şoricelul ăsta: neliniştiţi, confuzi, incapabili să alegem, ţâşnind din una-ntr-alta, sub presiunea momentului. Atunci pierdem mult timp, foarte mult timp. Liniştea - când reuşim s-o obţinem - ne ajută să recuperăm timpul, să-l (re)câştigăm pentru noi.

Mai sus de şoricelul nervos şi agitat, într-o altă cuşcă - vreo cinci iepuri ne priveau cu ochii mari, negri, mişcând din boticuri. Ei erau din alt film, erau înţelepţii pet-shop-ului: "orice-ai face, ajungi tot unde ţi-e dat să ajungi, nu te chinui degeaba!", păreau a zice ei în cor.

Ne-am întors în club după 15 minute de "spectacol furat". Nu le-am spus băieţilor ce văzusem, ei erau ocupaţi cu concertul şi cu "vânarea" greşelilor (care, fie vorba între noi, nici n-au fost puţine), se simţeau foarte bine şi fără "ferma animalelor" :).