Aș întreba, dacă ar avea cine să mă asculte. Nu înțeleg cum oamenilor le poate pieri cheful, cum reacționează ca niște mașinării la tot ce li se întâmplă, cum nu mai pun suflet în nimic și alunecă pe suprafața lucrurilor ca pe o mare liniștită, fără nori de furtună, fără nici o amenințare. Pur și simplu nu înțeleg. Mai bine zis, refuz să înțeleg. Pentru că și eu simt cheful ca fiind un motor, știu că fără chef nu faci nimic. Sau, mai bine-zis, faci, dar nu faci ca lumea, ci fușerești lucrurile așa, ca să fie.
Prin urmare, unde găsim o mătură să ne primenim nițel podelele nemăturate de multă vreme? Să nu "speriem praful", ci chiar să-l dăm afară pentru totdeauna.
Oamenii lipsiți de chef mă deprimă, mă enervează. Mai ales, când fac caz de chestia asta, dar nu fac nimic ca să iasă din starea respectivă. Ajung să-i bănui (pe degeaba, probabil) de impostură. Când simți, simți și gata. Nu mai trebuie să și explici de ce. Nu se înțelege? Ghinion. Poate data viitoare o să explici mai bine.
29 aprilie 2008
unde găsim o mătură?
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu