anotimpul, din mers

8:30 şi eram deja în taxi. Când am coborât, în faţa liceului Mihai Viteazul, am avut un moment de derută: unde sunt? ce zi e? ăsta e oraşul meu? Recunosc, n-am luat niciodată taxiul aşa devreme, de obicei circul cu metroul şi nu apuc să văd ce se întâmplă la suprafaţă. Ce se întâmpla pe bulevardul Pache Protopopescu? Se întâmpla un anotimp, altul decât cel pe care-l văzusem ultima oară când am hoinărit prin oraş sub ploaia rece de primăvară. Azi era deja vară în toată regula, cu mult verde, multă lumină şi miros de tei înflorit. Mă simţeam ca picată din lună. Şi, ca tot atâtea cireşe pe tortul nedumeririi mele, cele două-trei librării de lângă liceu, cu vitrine ca pe vremuri, din care mă priveau câteva cărţi pe care mi le doresc de multă vreme. E un semn, mi-am zis.
Am venit cu o zi mai devreme la întâlnirea pe care-o fixasem ieri, chestiune care mi-a sporit starea de confuzie. După ce am terminat treaba, am ocolit spre centru pe strada Olari, într-un univers plin de umbre, desişuri neumblate şi clădiri cu parfum de altădată.
Cred c-a fost cea mai frumoasă dimineaţă din ultima vreme, în absenţa stăpânilor.