Recunosc, îmi place să merg cu autobuzul şi să mă uit la oameni şi la imaginea mea aşa cum se reflectă pe geam, dacă e soare. În momentele alea mă simt ca şi cum în imaginea reflectată ar fi altcineva. Cineva care nu vorbeşte, dar zâmbeşte şi se lasă cuprinsă de melancolii. Atunci îşi aduce aminte de Constanţa.
14 mai 2008
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu