oameni și șoareci (II)

Un lucru e sigur: oamenii se aseamănă cu şoarecii mult mai mult decât sunt pregătiţi s-o creadă. Am văzut asta acum două săptămâni, am văzut-o şi azi. Şoareci mulţi, îngrămădiţi în vitrina pet shop-ului, una din şoricioace cu pui zbătându-i-se în burtă... toţi căutau ceva. Poate ziua de mâine, poate pe cea de ieri, poate bucata de morcov rătăcită în talaş - nu ştiu.
M-a impresionat foamea şi setea lor - care se asemăna, în mintea mea, cu nevoia de certitudini a omului.
Ne-am învârtit mai bine de o oră prin centru în căutarea unui loc liber la o terasă. Am sfârşit în Club A, cu două beri în faţă şi multă linişte.
Bref: când îţi pierzi auzul, devii foarte atent la tine insuţi, te simţi gândind, respirând, trăind. Oare aşa se simţea şi Bethoveen?