Aş putea merge oriunde. Calc pe pavajul ud, în seara asta de mai crud, şi-mi imaginez că pot merge de aici înspre... oriunde. Ţinta fluctuantă presupune însă şi lipsa unei direcţii - încotro să mergi, dacă nu ştii încotro? Oare nu stai pe loc, de fapt? Te blochezi singur, îţi pui continuu piedică.
Ar trebui să-nveţi să mergi singur până la prima, apoi până la a doua staţie şi tot aşa. Să observi din mers schimbările, să le accepţi sau să le respingi. Să nu te mulţumeşti niciodată cu puţinul "până la prima". Facem prea des alegerea asta, din cauză că ne e frică.
4 mai 2008
oriunde
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
2 comentarii:
cuvintele astea... cat de mult crezi in ele?
pana nu ajungi sa le crezi, nu vei face nimic... si e greu, dar nu imposibil :*
Nu mai cred nimic. Imi place sa vorbesc, sa contemplu insiruirea cuvintelor of my own doing. Se cheama narcisism scriitoricesc, stii?
Ma ascund in ochiul furtunii de afara si astept.
Trebuie sa se intample ceva si curand...
:*
Trimiteți un comentariu