Se apropie vara, răsăritul se schimbă și el. Pe nesimțite, am ajuns la al zecelea răsărit însemnat pe tocul ușii. Un răsărit fără soare, pândit până la patru dimineața, un răsărit în așteptarea căruia am adormit. Am stat pitită pe terasă, cu lumina de bec lovindu-mă în ochi, până când am înnodat cuvintele în palme și le-am trimis la somn.
Când m-am trezit, soarele dispăruse. În locul lui se căscase o gaură în cer, prin care treceau dincolo toate luminile și umbrele zilei. Răsăritul ăsta nu s-a terminat nici acum...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu