A trecut aproape un an de la ploaia teribilă care a acoperit orizontul într-o după-amiază și ne-a făcut să ne simțim ca în copilărie, când priveam pe fereastră dezlănțuirea...
Azi e frig, e întuneric și mi s-a făcut frică, un alt fel de frică decât în copilărie.
Mă doare capul, sunt amețită, vreau acasă.
Nu am covrigei pe birou și nu cântă John Lee Hooker, ci King Crimson.
Toate sunt diferite, dar doar în aparență...
9 mai 2008
ploaie, tăceri și răspunsuri
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu