răftuleţul de vineri (VIII)

Prima vineri hai-hui prin oraş, după patru luni. Ar trebui să-mi pară bine, să aşez în acest răftuleţ multe gânduri pentru mine. Dar iată că nu pot. Din păcate(?), libertatea e în altă parte. M-am blocat în această lipsă, de parcă prezenţa ei mi-ar oferi ceva în plus. Tot singură aş fi. Nu suntem vinovaţi noi pentru ce nu pot (sau nu vor, ceea ce e mult mai trist) să simtă alţii.
Ţi se refuză ceea ce tu nu poţi refuza şi... deja ai dat? Ghinion, înseamnă că ţi-ai depăşit termenul de valabilitate, iar lumina din ochii tăi chiar nu-şi mai găseşte rostul. Ar trebui să accepţi şi să tragi obloanele cât încă nu e prea târziu. Ce înseamnă patru luni, în viaţa ta? Exact 4x30 de zile, 120 de zile în care nu ai făcut nimic altceva decât să încerci să respiri într-un ritm impus. De cine? De ce? Nu contează. Trebuie să-ţi recapeţi ritmul tău, nu-i aşa?
Hai-hui prin oraş, hai-hui prin viaţa mea.