bilet la curățătorie

Interiorul mașinii era plin de nisip. Se insinuase peste tot: pe covorașe, pe banchetă, în portiere. Și nu numai atât: mirosea puternic a odorizant de mașină. Era un parfum greu, artificial. Ușor-ușor s-a obișnuit cu el, era un rău necesar.
Și-a lăsat portofelul în spațiul de pe portiera din dreapta și acolo a stat cele câteva zile cât a durat vacanța. Oricum nu-i folosea la nimic: nu mai avea bani, iar cu un card ce să faci în pustietate?
Revenind acasă, și-a dat seama că mirosul din mașină rămăsese îmbibat în portofel, ca un reminder al faptului că uneori purtăm cu noi lucruri care ne dor, deși ar trebui să ne lepădăm de ele, și le uităm cam repede pe cele care ne bucură. În astfel de momente e nevoie de o rezervare la curățătorie: un bilet mare, galben-pai, pe care să scrie cu litere de-o șchioapă: "curățăm coșmaruri, pentru vise bateți la prima ușă pe dreapta".

Ceea ce, nu cred că mai e nevoie s-o spun, am și făcut în dimineața asta. Am luat biletul și am bătut la prima ușă pe dreapta. Mi s-a deschis încet, am primit o încurajare din priviri și încă sunt acolo, ușor nedumerită. E adevărat ce se spune, că lucrurile au o logică a lor și se întâmplă când vor ele, nu când vrei tu.

Știe cineva cu ce pot scoate mirosul ăla din portofel?
Chiar nu mai e nevoie de reminder.