flux si reflux

A fost ca un flux continuu de energie. Nu l-a putut controla. Prin fața ei s-au perindat oameni, ani, locuri, întâmplări, ipostaze, date, amănunte, ezitări, reveniri, urlete, ani, oameni, locuri, întâmplări, ipostaze, date, amănunte etc. etc. etc. După un timp, a început să resimtă oboseala, ar fi fost recunoscătoare dacă i s-ar fi oferit o pauză. Un colțișor doar al ei, unde să-și adăpostească ustensilele cu care picta, visele, cărțile, scoicile și pietrele pe care le adunase în călătoriile ei. N-avea mult bagaj, iar ce cântărea cel mai greu în el nu putea fi dus în spate. În loc să-i fie ușoară, inima îi ajunsese ca o piatră de moară pe care se măcinau cu greu toți oamenii, anii, locurile, întâmplările, ipostazele, datele și amănuntele pe care le primea, stârnindu-i ezitări și reveniri și născând urlete, din când în când. Uitase să vorbească, scotea țipete ascuțite, grave, gâtuite de o emoție pe care nu și-o putea explica.

A dus-o așa luni bune. Refluxul nu dădea semne că se apropie, iar fluxul continuu o secătuise de energie. Din ea nu mai rămăsese aproape nimic în afara ochilor mari, odinioară candizi și dorința ca refluxul, când va veni, să ia cu el toate lucurile care o sufocau. Să se despartă de ele așa cum te desparți de o sticlă în care ai ascuns un mesaj și pe care o arunci în mare, ca să o găsească cineva, cândva, la capătul nopții.