nepotriviri

Orele curg aşa cum ştiu ele mai bine: se face dimineaţă, apoi prânz, apoi seară. În fiecare zi. Ne alegem aşternuturi noi, potrivite cu somnul din acea zi, şi ne afundăm în ele. Lăsăm altora Câmpiile Elizee - ei sunt doar voci într-un infinit aleatoriu, care creşte direct şi proporţional cu nevoile noastre. Nimic nou. Într-un anumit fel, suntem toţi nişte impotenţi, nişte handicapaţi care ne mulţumim cu puţin. Avem nevoie de vocile de la celălalt capăt al firului, pentru a ne simţi în siguranţă, apăraţi. Greşit! Singura apărare vine din noi, pentru noi înşine. Să spui NU când ţi se oferă ocazia, să spui PA în cele 3 secunde care ţi-au fost acordate.
Overlap e piesa pe care, credeam acum vreo două luni, voi fi redesenat amănuntele utile din viaţa mea. N-a fost să fie aşa, a fost doar una din multele nepotriviri pe care le-am trăit, laolaltă cu niscaiva târzii emoţii adolescentine. Am dat vina pe anotimp (era primăvară), pe situaţie, pe cei care mă înconjurau, rămaşi fără replică în faţa încăpăţânării mele. Ar fi fost mai simplu, mă gândesc acum, să privesc lucrurile din fuga aparatului de filmat, aşa cum se înregistrau, nu aşa cum voiam să le văd. Răsăritul ar fi fost, cred, mult mai respirabil.