Mă cațăr pe scară și mă uit prin ochean: unul prăfuit, crăpat, uitat de vreme.

Și văd Vama Veche, așa cum era în copilăria mea: o plajă pustie pe care pescarii își întindeau năvoadele. Nicio altă bătaie de inimă, pe o rază de un kilometru.

Doar inimile pescarilor și inimile noaste - inima tatei, a mamei, a lui Ioan și a mea.

Cele câteva inimi care contau.

Una dintre ele s-a oprit.

Așa că prefer o călătorie într-un univers paralel, la fel de imaginar... :)