13 martie 2008

despre libertate

Mill spunea că îți păstrezi libertatea atât timp cât respecți libertatea celuilalt. Este un fel de-a gândi foarte “english”. Mă gândesc la felul în care percep eu libertatea și mă văd nevoită să ridic din umeri. Din punctul meu de vedere, oricum libertatea e ceva foarte relativ, din cauză că depindem de prea multe lucruri din exterior, fără de care existența noastră și-ar pierde sensul. Depindem inclusiv de senzația de închisoare pe care-o trăim uneori, pentru a putea aprecia momentele de eliberare. Ca și fericirea, aceste momente de eliberare sunt un “maxim”, un ideal.
Despre tine nu știu ce să spun. Nu știu cum privești libertatea, dacă te simți liber sau dacă ai nevoie să te gândești în felul ăsta vreodată. Unii oameni n-au “organ” pentru așa ceva, nu-și pun probleme. Iar dacă o fac cu voce tare, atunci doar se dau în spectacol. Audiență să fie, că spectacolul se naște din mers.

Niciun comentariu: